Istoricul Comunei Miroslava

Comuna Miroslava este situată în partea centrală a judeţului Iaşi. Ea este plasată la limita sud-vestică a municipiului Iaşi, la 47°08′ latitudine nordică și 27°29′ longitudine estică. Miroslava este la 30 de kilometri de râul Prut, pe care se află frontiera Uniunii Europene şi graniţa dintre România şi Republica Moldova. Faţă de limita vestică a judeţului, comuna Miroslava se află la 40 de kilometri, iar faţă de cea sudică la 25 de kilometri.

Populaţia comunei numără 12.150 de locuitori. Suprafaţa comunei Miroslava, cu cele 13 sate componente, este de 8270 de hectare şi aceasta face parte din categoria aşezărilor care apar amintite în primele documente istorice ale secolelor XIV – XV:

• Ciurbeşti – 8-9 km sud de centrul comunei, atestat din anul 1503, dispune de un iaz mare de aprox. 154 ha, acces la DJ248 – Iaşi – Ciurea;
• Corneşti – 6 km sud-vest de centrul comunei, atestat din anul 1613;
• Dancaş – amplasat la 4 km sud de centrul comunei, atestat din anul 1820;
• Găureni – amplasat la 2 km nord-vest de centrul comunei, atestat din 1583;
• Horpaz – amplasat la şoseaua Iaşi – Ciurea, la 11 km de centrul comunei, pe direcţia sud-est, atestat din 1646;
• Miroslava – sat centru de comună, la DJ248A, atestat din 1579;
• Uricani – situat la 5 km vest de centrul comunal, atestat din 1456, cu trupuri izolate în lungul DN28 – Iaşi – Tîrgu Frumos, la 1 km de DN28;
• Valea Adîncă – amplasat la sud-est de centrul comunal, la 1 km distanţă de şoseaua Iaşi – Voineşti, atestat din 1772, cu extindere puternică până la DN248 Iaşi – Ciurea şi până la iazul Ezăreni;
• Valea Ursului – situat la 4 km sud-vest de centrul comunei, cu acces din DJ248A Iaşi – Voineşti, atestat din 1864;
• Voroveşti – situat la 8 km, la vest, de centrul comunei, la DJ248A Iaşi – Voineşti;
• Balciu – 1-2 km sud de centrul comunal, atestat din 1446, situat la 200 m de DN248A;
• Brătuleni – 8 km de centrul comunal, pe direcţia nord-vest, atestat din 1456, la 4 km de DN28;
• Proselnici – la 9 km sud-vest de centrul comunal, în vecinătatea iazului Corneşti.

Localitatea Miroslava este sat centru de comună, atestat documentar din anul 1579. Zona care altădată delimita satul de oraş este acum un adevărat cartier de vile elegante şi cochete, în plină dezvoltare.

În comuna Miroslava există şase lăcaşe de cult:
• Biserica de lemn Sf. Nicolae (1806) – Ciurbeşti;
• Biserica Sfinţii Voievozi (1769) – Ciurbeşti;
• Biserica din satul Corneşti (1833);
• Biserica Naşterea Maicii Domnului (1811) – Miroslava;
• Biserica Sf. Voievozi (sec. XVIII) – Proselnici;
• Biserica de lemn Sf. Gheorghe (1768) – Voroveşti.

Siturile arheologice relevă o serie de aşezări din cele mai vechi timpuri:
• La Bulgarii – aşezare din epoca neolitică;
• Casa Sturza – sec XIX;
• Cetăţuia – fortificaţie de pământ;
• La Rîpa – aşezare din epoca neolitică;
• Dealul Bîrca şi Bîrsanul – aşezare din epoca fierului;
• Aşezare din epoca fierului la 300 m de satul Valea Ursului.

Clima comunei Miroslava este una temperat continentală de tranziţie, specifică pentru Europa Centrală, cu patru anotimpuri – primăvară, vară, toamnă şi iarnă. Diferenţele climatice se datorează în special altitudinii şi latitudinii şi mai puţin influenţelor oceanice din vest, ale celor mediteraneene din sud-vest şi celor continentale din est.

*Zona Metropolitană Iaşi cuprinde municipiul Iaşi şi 13 comune învecinate acestuia, constituită în scopul creării de noi oportunităţi de afaceri, al construcţiei şi amenajării de locuinţe şi locuri de recreere, al atragerii de investiţii mai consistente şi al coordonării mai bune a proiectelor de mediu şi infrastructură. Ea a fost constituită în data de 8 aprilie 2004 şi cuprinde, pe lângă municipiul Iaşi, comunele Aroneanu, Bârnova, Ciurea, Holboca, Leţcani, Miroslava, Popricani, Rediu, Schitu Duca, Tomeşti, Ungheni, Valea Lupului şi Victoria.