Rata de infectare a trecut de 6 la 1000 în Miroslava

Ca urmare a acestei evoluții, la sediul Primăriei Miroslava, a avut loc o ședință comună între reprezentanții primăriei, prefecturii, CJ Iași, DSP Iași, CJSU, cu participarea Prefectului – dl. Marian Grigoraș, Președintelui CJ Iași – dl Costel Alexe, a directorului Spitalului de Boli Infecțioase – d-na Prof. Dr. Carmen Dorobăț și a primarului comunei, dl. Dan Niță.

Cu toate că în comuna noastră nu există focare active, există transmitere comunitară, în special în rândul persoanelor care se deplasează în municipiul Iași pentru activități personale sau profesionale. La acestea se adaugă persoanele cu domiciliul în Iași sau în alte localități din țară sau din strainătate care aleg să stea în izolare pe raza comunei noastre. Ceea ce duce la un total de peste 400 de persoane izolate și carantinate.

Pentru a reduce rata de infectare la nivelul comunei, Comitetul Local pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărărea nr. 11 care include măsuri suplimentare celor anunțate de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență:

Se va respecta circuitul în sediul Primăriei comunei Miroslava, după cum urmează:

  • intrarea cetățenilor -pe partea laterală a instituției, vis-a-vis de Sala de sport Miroslava;
  • intrarea personalului angajat al instituției: pe poarta principală.

Începând cu data de 16 noiembrie 2020, se închid locurile de joacă pentru copii înființate/amenajate la nivelul comunei Miroslava.

Activitățile, evenimentele în cadrul unităților de cult de pe raza comunei Miroslava se vor organiza și desfășura cu respectarea distanţei minimă de siguranţă prevăzută de lege, a măsurilor sanitare specifice pentru desfăşurarea activităţilor religioase și cu un număr maxim de 20 de persoane.

Se suspendă deplasările în teren de către aparatul de specialitate al primarului comunei Miroslava pentru efectuarea recepțiilor de lucrări. Excepții:

  • Recepții lucrări ce privesc investițiile ale căror beneficiar este comuna Miroslava, județul Iași;
  •  Recepții de lucrări-beneficiari persoane fizice și/sau juridice care urmează să obțină credit bancar pentru achiziționarea construcției/construcțiilor ce urmează a fi recepționată/(e).

Se interzice comercializarea ori expunerea spre vânzare de către operatorii economici de pe raza comunei Miroslava a bauturilor alcoolice și a băuturilor non alcoolice de tipul ”la pahar” – consummate ”pe loc”.

Hotărârea nr.11 a CLSU poate fi găsită aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked*