Deșeurile reciclabile, în special ambalajele din carton provenite de la mobilier, electrocasnice, scule electrice, jucării etc., nu sunt compactate (pliate). Drept urmare, țarcul devine supraaglomerat, iar pubelele destinate acestor deșeuri rămân adesea nefolosite.
Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, se preconizează o majorare considerabilă a volumului de ambalaje. În acest sens, vă rugăm să pliați cât mai mult posibil ambalajele mari, pentru a facilita colectarea de către mașina de salubritate și pentru a asigura igiena punctelor de depozitare destinate deșeurilor reciclabile.
Potrivit Hotărârii Consiliului Local Miroslava nr. 301/2022, persoanele care nu colectează selectiv deșeurile riscă o amendă de la 1.500 la 2.500 lei.
Informații suplimentare: 0748.029.512 (Poliția Locală – Compartimentul Mediu)