În acest an, Ziua Copilului a fost întâmpinată cu o activitate de suflet „Jocurile copilăriei”,
Săptămâna tradiției românești
Consiliul Județean Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, organizează, în perioada 21-27 iunie 2021,
Obligațiile cetățenilor în combaterea buruienii ambrozia
În atenția cetățenilor din comuna Miroslava, Vă facem cunoscut că, în conformitate cu Legea nr.68/2018,
Anunț Birou Mediu cu privire la selectarea deșeurilor
În urma numeroaselor sesizări venite de la cetățenii comunei, prin care se reclamă faptul că
Proiect cu fonduri norvegiene pentru prevenirea abandonului școlar în școlile din Miroslava
Fundația „Alături de voi” în parteneriat cu Fundația Star of Hope, Asociația Română de Literație,
Am lansat aplicația de sesizări
La finalul lunii februarie am lansat aplicația de sesizări, soluție oferită compania Sobis prin platforma
Performanță educațională la Miroslava: Liceul Tehnologic Agricol “M. Kogălniceanu” face pași importanți în a deveni prima ”Școală fără Șomeri” din județul Iași
Proiect POCU de 500.000 Euro în derulare pentru organizarea și derularea stagiilor de practică în
Concurs online de cântece şi versuri în cadrul proiectului „Îmbunătățirea atractivității turistice prin conservarea patrimoniului cultural și istoric”
În urma semnării Contractului de finanţare pentru proiectul „Îmbunătățirea atractivității turistice prin conservarea patrimoniului cultural
Se extinde programul ridicării din poartă în poartă a deșeurilor reciclabile
Începând cu data de 18 ianuarie, compania Girexim a extins programul de ridicare a deșeurilor
Câinii comunitari – cum facem să reducem fenomenul
Una dintre cele mai spinoase probleme în orice localitate din România este gestionarea situației câinilor