Eveniment cultural istoric în cadrul proiectului „Îmbunătățirea atractivității turistice prin conservarea patrimoniului cultural și istoric”

În acest an, Ziua Copilului a fost întâmpinată cu o activitate de suflet „Jocurile copilăriei”, desfăşurată în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea atractivităţii turistice prin conservarea patrimoniului cultural şi istoric”, 2 SOFT/ 2.1/111, Call for proposals: 2nd call for proposals, Joint Operational Programme Romania – Republic of Moldova 2014 – 2020, iniţiat în urma încheierii unui parteneriat între Consiliul Raional Călăraşi (Beneficiar lider) şi Primăria Comunei Miroslava (Beneficiar 1).

Scopul principal al proiectului fiind promovarea/valorificarea patrimoniului cultural istoric a regiunilor din care provin. Ziua Copilului a fost sărbătorită prin cântece şi obiceiuri tradiţionale, un prilej pentru copiii din comuna Miroslava de a-şi petrece ziua într-un mod inedit. Ziua Copilului, o zi în care revenim cu toţii la momentele tandre şi plăcute ale copilăriei inocente, alături de generaţia în creştere.

Prin intermediul evenimentului intitulat „Jocurile copilăriei”, s-a încercat o paralelă a cântecelor copilăriei de ieri şi de azi, acest lucru fiind posibil cu ajutorul celor două grupe de solişti ce fac parte din generaţii diferite. Costumele populare  (10 costume bărbaţi, 10 costume femei, 10 costume fete şi 10 costume băieţi) purtate de aceştia, respectiv instrumentele şi echipamentele muzicale (10 fluiere, 1 acordeon, 1 tambur, 1 vioară, 1 bas, 1 orgă, 3 microfoane şi 1 amplificator) achiziţionate prin intermediul proiectului „Îmbunătăţirea atractivităţii turistice prin conservarea patrimoniului cultural şi istoric” au fost în centrul atenţiei pe întreg parcursul evenimentului.

Ziua Copilului a fost sărbătorită pentru prima dată în anii `50, tradiţie care se păstrează şi astăzi, iar prin intermediul evenimentului „Jocurile copilăriei” s-a încercat apropierea tinerilor de tradiţiile populare, trezindu-le astfel interesul şi dragostea faţă de patrimoniul cultural românesc. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked*

Font Resize